Parafrazandu-i pe cei de la trupa Taxi, pentru mine, in acest context, te iubesc sunt doua cuvinte greu de pronuntat...
Imi iubesc tara? Sunt un bun cetatean? Un patriot adevarat? Probabil ca raspunsul la toate aceste intrebari este DA, insa nu pot sa nu intreb... ce faci tu, tara mea, Romania, pentru mine? Ce faci tu pentru copilul meu, pentru copiii nostri?
M-am nascut intr-o tara in care am invatat de la inceput ce este umilinta, ce inseamna sa stai la rand in preajma sarbatorilor pentru a cumpara banane verzi pe care mama le punea cu grija in sifonier ca sa se coaca, ce inseamna sa dormi imbracat fiindca in casa era foarte frig si sa stai pe intuneric si fara apa calda...
A urmat apoi acel decembrie 1989 cand am tremurat plini de emotia si de speranta unui viitor altfel, asa cum visam, tineri adolescenti fiind. Ne imaginam tot ceea ce nu am fi indraznit sa ne imaginam si ne faceam planuri de viitor.
Viitorul ne-a dezamagit insa... Dupa ani in care speranta a inceput sa dispara iar imaginatia sa ne joace feste a fost socul plecarii unor oameni dragi intr-o tara in care si-au croit drumul satui sa mai spere si sa inteleaga.
As fi putut sa plec si eu imediat dupa ei, insa nu am avut curajul, am ales sa raman....
Acum sunt in tara mea, sunt romanca si lupt pentru drepturile copilului meu. O lupta aproape zilnica cu cei cei reprezinta Romania, o lupta care pare lipsita de speranta, o lupta pe care o duc si cu ceilalti romani care nu ne accepta copiii, o lupta eterna cu ce a fost si cu ce imi doresc sa fie....
Insa, fiindca inca n-am renuntat, cred ca da, te iubesc Romania fiindca vreau sa te schimb, vreau sa te descopar asa cum esti cu adevarat, cu peisaje frumoase, cu oameni buni si primitori, cu soarele rasarind in fiecare dimineata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu