marți, 3 iulie 2012

Daca te implici, ce primesti in schimb?

Acum aproape 10 ani, am infiintat la Iasi, asociatia noastra de parinti. Mi-am asumat aceasta responsabilitate si am incercat sa o duc mai departe, asa cum am reusit eu mai bine sa o fac.
Petrecand ore din timpul meu liber pentru a construi, zile in care imi zbateam creierii pentru a gasi solutii sa reusim sa ne indeplinim visele.
La inceput am fost trei.. Eu m-am ocupat de toate actele necesare infiintarii asociatiei, eu am fost la Bucuresti, eu, in loc sa ma ocup doar de copilul meu, am incercat sa-i ajut si pe ceilalti copii, sa-i inteleg pe fiecare in parte si sa iau decizii corecte.
Daca la inceput nu aveam nici macar un locusor al nostru acum avem un spatiu minunat si multe activitati frumoase in spate.
Din pacate, toate acestea nu au facut decat sa-mi aduca reprosuri din partea unor parinti care nu se implica niciodata atunci cand sunt solicitati, nici macar la facut curatenie dupa ce s-a terminat de varuit... sau care nu-si platesc nici macar bruma de cotizatie (pe care am stabilit-o la un nivel foarte mic tocmai pentru ca in asociatie sa fie cat mai multi parinti), care nu vin niciodata la sedintele cu parintii, dar vin de fiecare data la serbari cand copiii primesc cadouri, in excursii sau atunci cand facem liste pentru copiii care merg in tabara sau la piscina.
Atunci vin.. atunci ne gasesc, atunci dau telefon, atunci VOR.
Insa, pentru acestia nu exista NOI, asa cum ar trebui sa fie intr-o asociatie de parinti care au acelasi probleme... exista doar EU.. EU de ce nu merg, EU de ce nu primesc???
Dar, uitam sa ne uitam si la ceilalti pentru care exista NOI, care, de fiecare data raspund prezent, vin cu idei, se implica, organizeaza, fara sa ceara nimic in schimb...
Iar eu, dupa atatia ani in care m-am implicat cu sufletul, cu toate resursele mele pe care le-am pus la dispozitia tuturor, fara sa cer nimic in schimb nu primesc nici macar respect!
Sunt trista astazi, am fost trista si ieri, cand dupa sedinta cu parintii, doar o singura mamica, din 30, a ramas sa stranga scaunele...sunt trista si ma gandesc daca se merita sau nu sa merg mai departe...