vineri, 22 februarie 2013

Scrisoare catre fiul meu

Te-ai nascut intr-o dimineata geroasa si alba de iarna...
Nu a fost usor sa te aduc pe lume si inca ma intreb daca nu ar fi fost totul altfel daca nu m-as fi hotarat sa te nasc normal. Dar eram tanara, sanatoasa, curajoasa, naiva si credeam ca nimic nu mi se poate intampla. In fond, mama, bunica, strabunica, matusa, au nascut la fel si totul a fost perfect, de ce sa nu fi fost perfect si pentru mine?
Mai ales ca medicul ma asigurase ca totul decurge normal si fara probleme. Este drept ca nu mi-a facut nicio ecografie, nici in timpul sarcinii si nici inainte de a naste...oare s-ar fi schimbat ceva daca o faceam?
Oricum, acum este prea tarziu, nu mai pot da vina pe medici si nici pe hotararile pe care le-am luat atunci.
Cand te-am tinut pentru prima data in brate, tot ceea prin ce trecusem s-a spulberat ca si cum n-ar fi fost... Erai minunat, plangeai cam mult, e drept, dar erai atat de frumos ca ma topeam privindu-te.
Cand te-am adus acasa si te-am asezat in patutul mestesugit de tatal tau, te-ai linistit ca prin minune.
Ai crescut repede, un copil cuminte, plin de viata si, Doamne, atat de frumos!
Aveai o frumusete aparte, speciala, care facea ca toata lumea sa intoarca capul dupa tine pe strada, cand ieseam la plimbare.
Iti amintesti cand invatam pentru licenta? Ce greu a fost.. si tu erai tot timul la usa strigandu-ma si incercand sa o deschizi ridicandu-te pe varfurile picioruselor...
Apoi s-a intamplat... Am aflat ca esti altfel, special si ca-mi vei schimba viata.... Mi-a spus-o un medic, sec, distant si fara alte amanunte.
Si m-ai schimbat...iti multumesc mult pentru ca ai facut-o... Datorita tie am devenit ceea ce sunt astazi: un om mai bun, mai curat, mai deschis, m-ai facut sa vad altfel realitatea vietii, sa invat sa pretuiesc ceea ce conteaza cu adevarat si fiecare clipa.
M-ai invatat ca nu trebuie sa renunt niciodata oricat ar fi de greu si sa nu incetez sa sper.
Nu stiu daca si eu am reusit sa-ti arat ca te merit, sa-ti arat cat de mult te iubesc si sa te fac sa fii mandru de mine asa cum sunt eu de faptul ca m-ai ales ca mama.
Stiu insa ca niciodata nu te voi lasa singur pe drumul vietii si ca nu voi renunta la a crede ca voi reusi, candva, sa iti daruiesc o viata mai buna si sa te fac fericit in fiecare zi.
Stii ca uneori obosesc, ca simt ca lupt in zadar, fara niciun rezultat. Stii ca am zile in care imi vine sa urlu cu gandul ca, poate, ma va auzi cineva... dar urletul se reintoarce ca un ecou..
Maine, pe 23 februarie, vei implini 17 ani... Doamne, cand au trecut? Cum au trecut atat de repede?

Astazi, ma rog doar ca Dumnezeu sa ma ajute sa am puterea de a face tot ce ti-am promis pentru ca, atunci cand voi pleca, sa o fac impacata cu gandul ca vei fi bine chiar daca pasii mei vor urma un alt drum.

La multi ani, dragul meu Robert! Te iubim!

19 comentarii:

Alice spunea...

>:D<
la multi ani!

Dana spunea...

Foarte frumoase ganduri,Carmen!
La multi ani,Robert!

carmen spunea...

Va multumesc mult!

Adela Onete spunea...

La mulţi ani tânărului tău domn, frumoşi, minunaţi, aşa cum sunteţi voi! Să vă dea Dumnezeu drumuri uşoare şi soare la orizont!

carmen spunea...

Multumim mult, Adela. Sa dea Domnul!

Alina Cojocaru spunea...

La multi ani! Multa putere si curaj in continuare. Multumesc pentru emotia simtita in timp ce citeam aceste randuri. Datorita ei cred cu multa convingere ca sunteti speciali. Alina Cojocaru

geanina spunea...

imi amintesc fiecare moment al acelei seri, fiecare clipa o rememorez atunci cand vorbesc despre Robert...si vorbesc mult si multora....ma laud cu el si ma gandesc ce repede au trecut anii.In aceasta dimineata ii spuneam sotului meu ca maine Robert implineste 17 ani si ne-am privit pentru o clipa fara sa scoatem un sunet apoi a venit mirarea, uimirea......17 ani???? Doamne cand au trecut?
Robert a fost prima mea experienta cu un copil mic, primul schimbat de scutec, primul ingaimat a unui cantec de leagan, primul plans si primul zambet.
Am fost mult timp alaturi de el, l-am ocrotit si iubit asa cum o voi face mereu asa cum a facut-o mama mea draga, bunica lui care il adora, pentru care traia.
Eu vreau sa-i multumesc lui Robert pentru ca mi-a dat sansa sa-l cunosc, pentru ca m-a acceptat langa el si m-a invatat cum sa-i explic fetitei mele ca , indiferent cum sunt copiii, toti sunt minunati si nu de putine ori, am surprins-o pe Dana imbratisandu-si verisorul, pe Robert.
La multi ani, dragule!!!!

carmen spunea...

Multumesc Alina pentru cuvintele frumoase! Robert sigur e special, eu mai putin sau poate deloc... incerc doar sa schimb ceva si sa-i daruiesc copilului meu viata pe care o merita.

carmen spunea...

Multumesc mult si tie Geanina, cum trecem prin viata asta si cat de repede...

geanina spunea...

din pacate asa este Carmen, trecem repede prin viata insa avem sansa de a rememora amintiri placute, eu imi amintesc cu mult drag si, din ce in ce mai des(poate fiindca ma apropii de 40 de ani?)de copilarie, de jocurile, soaptele de noaptea, cand ne povesteam ce facusem peste zi, uniformele calcate de mama si agatate in umeras, laptele cald de pe masa, la locul fiecareia, trasul de par cand mama ne prindea coditele, jocurile copilariei noastre, mai tarziu scrisorile care veneau din Bucuresti, noptile cand imi era dor de tine, prima intalnire cu viitorul tau sot, nunta voastra si caldura de la cuptor atunci cand faceam cu mama prajituri pentru petrecerea voastra de nunta, primul vostru copil si (n-am sa uit niciodata) prima constientizare a lui Maricel ca e tata, fericirea de pe chipul lui, al doilea copil, Paul, un baiat minunat sunt atatea momente placute cu care ne putem imblanzi sufletele si apropia de cei dragi.

MIHAELA TANASA spunea...

La multi ani!
Emotionante randuri...de fiecare data cand citesc acest blog am un nod în gât si ochii umezi....
Multa sanatate întregii familii!Sunteti o familie model pentru noi...!
Va imbratisez cu mare drag!


Mihaela Tanasa

Florentina Vasile spunea...

LA MULTI ANI!Si tot ce va doriti sunteti o mama puternica si fiul DV a mostenit asta de la mama sa!

carmen spunea...

Multumim mult Mihaela! Multumim Florentina!

maria spunea...

LA MULTI ANI!ROBERT,chiar daca nu te-am intalnit ,urmarindu-te pe net mai incurajat fara sa stii ,si am urcat cate o jumatate de treapta cu Edi asemanandu-l cu tine ,si sperand .Felicitari d-na Carmen Gherca ve-ti fi mereu un exemplu de luptatoare pt mine ,sa va traiasca baiatul intru MULTI ANI!














carmen spunea...

Multumesc, Maria. Numai bine va dorim si noi!

Ligia Tarniceru spunea...

Nu ne cunoastem, dar cand am citit randurile de mai sus am simtit ca cineva mi-a pus mie gandurile pe hartie, si ceea ce simt eu pentru Robert al meu de 7 anisori... Atat de sensibil, atat de adevarat, atat de greu si de minunat in acelasi timp! La Multi Ani, Robert! Esti un copil norocos cu asa o mama!

carmen spunea...

Multumesc Ligia pentru cuvintele frumoase... Cu siguranta ca trairile noastre sunt la fel, nu au cum sa nu fie asa... Sa iti traiasca baietelul (tot Robert... frumos).

Anonim spunea...

Mult noroc si sper sa traim atat cat au nevoie de noi,sunt sensul veti noastre au devenit o parte din viata nostra.Fara ei nici nu putem concepe viata,ne-am schimbat viata in functie de nevoile lor.Sunt copii frumosi,iubitori.Multa sanatate tuturor copiilor si parintilor.

carmen spunea...

Multa sanatate tuturor!