miercuri, 30 iunie 2010

Impreuna!


Ce se intampla in relatia de cuplu atunci cand afli ca ai un copil cu autism? La inceput este nedumerire, parintii cauta informatii, lupta umar la umar, insa situatia nu ramane intotdeauna la fel ca la inceput.
Femeia trebuie sa-si indeplineasca sarcinile de sotie, de mama (se poate sa mai existe un copil sanatos sau chiar tot cu autism, chiar daca este devastata de situatie, poate chiar de acuzatia ca ea este cea vinovata....
De cele mai multe ori mamele preiau greutatea cresterii copilului, tatal poate fi prezent mai mult, mai putin sau chiar deloc.
Mama renunta la slujba, la visul de a-si face o cariera intr-un domeniu visat, la viata sociala, la prieteni, la ceea ce visase ca va fi copilul ei si renunta sa lupte.
Se prabuseste, de cel mai multe ori singura, fara un scop sau fara o farama de speranta.
Stiu ca e greu dar trebuie sa incercati sa va gasiti prieteni, cel mai bine tot mame asa ca voi si sa fiti impreuna, sa va gasiti momente doar pentru voi, de relaxare, de uitare, de a va incarca cu energie pozitiva fiindca copii vostri au nevoie de voi.

Pentru inceput va propun sa ne intalnim aici, pe blog, si sa ne impartasim problemele. Veti descoperi ca nu sunteti singure si ca sunt persoane care va pot ajuta chiar si cu un sfat sau o vorba buna.

marți, 29 iunie 2010

Micul print


In judetul Iasi sunt, in evidente, peste 320 de copii cu autism si elemente de autism...(numarul lor este cu siguranta mult mai mare). Dintre acestia, majoritatea nu frecventeaza nicio forma de invatamint fie ea si speciala. Unii dintre ei sunt copii cu abilitati neobisnuite, speciale, asa cum fiul meu navigheaza pe internet si reproduce fraze intregi scriindu-le pe calculator.

Aceste abilitati trebuie descoperite si dezvoltate de catre specialisti in centre de terapie ocupationala, oferind astfel o sansa acestor copii de a se dezvolta alaturi de ceilalti.

Fiul meu are dreptul la o viata ca a toti celorlalti copii din Romania, are dreptul la educatie, are dreptul la joaca, are dreptul de a-si cladi un viitor.. iar eu, mama sa, am dreptul sa nu ma gindesc in fiecare zi la ce se va intimpla cu el atunci cind noi, parintii sai, nu vom mai fi.

Visul meu este ca toti copiii cu autism, familiile lor, sa aiba o viata cat mai aproape de o viata normala, intr-o societate care sa-i accepte ca pe niste semeni ai lor, chiar daca sunt diferiti.

Si fiindca astazi se implinesc 110 ani de la nasterea celui care a scris Micul print, Antoine de Saint-Exupery, nu pot sa nu fac o paralela intre personajul cartii si copiii cu autism.
Ca si micul print, copilul cu autism vine printre noi de pe micuta sa planeta si....
„Ce planetă caraghioasă! se gândi el atunci. Numai uscăciune, numai piatră colţuroasă, numai sare. Iar oamenii n-au nici un pic de fantezie. Nu fac altceva decât să-ngâne ceea ce le spui..."

Si sa nu uitam: "Limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda in miezul lucrurilor" - Antoine de Saint-Exupery.

Multumesc Gabriela.... La multi ani Paul!

luni, 28 iunie 2010


Primul lucru pe care am înţeles că trebuie să-l facem a fost să nu-l izolăm. Să fie tot timpul între copii, să-l luăm cu noi peste tot: în vizite, la mare, la ţară la bunici, etc. A mers la o grădinţă obişnuită de la 4 ani, unde s-a adaptat neaşteptat de bine şi aici trebuie să-i mulţumesc educatoarei care a acceptat să-l primească în grupa sa alături de ceilalţi copii. Nu pot să ascund cât de mult sufeream atunci când îl luam de la grădiniţă şi ceilalţi copii le spuneau părinţilor lor: ”Uite mama, el e băieţelul care nu vorbeşte”, sau când la serbare toţi cântau şi recitau poezii iar Robert nu, sau că nu sufăr încă atunci când văd alţi copii de vârsta lui şi ştiu că el este altfel decât toţi.
Robert a implinit pe 23 februarie, 14 ani si in fiecare dimineata, cind il imbrac, ma intreb ce se va intampla cu el peste 5-6 ani.

Stiu ca toti ne intrebam acest lucru si trebuie sa ne gandim impreuna cum sa facem sa nu mai existe aceasta temere.

vineri, 25 iunie 2010

Inceputul


Povestea noastra a început cand Robert avea cam 2 ani... Atunci am observat schimbări majore în comportamentul său: comunica din ce în ce mai puţin, era mai retras, nu se mai juca cu jucării sau cu alţi copii. După multe investigaţii şi consultaţii peste consultaţii, cand Robert avea 3 ani si jumatate, un medic neurolog ne-a scris pe un bilet de ieşire din spital un diagnostic crunt: autism infantil.

Şocul psihic a fost cumplit. La început a fost o perioadă în care am negat cu vehemenţă diagnosticul, asta după ce am început să caut cât mai multe detalii despre acest cuvant despre care nici nu auzisem măcar: AUTISM. Încercam să găsesc orice amănunt care să mă convingă că Robert are cu totul altceva. Îmi spuneam de fiecare dată că nu are toate simptomele despre care citeam în cărţi sau pe internet, sau măcar că nu sunt aşa de grave.

Apoi, a urmat brusc, de parcă cineva mi-a ridicat o pânză de pe ochi şi am început să văd, conştientizarea situaţiei: fiul meu are autism infantil şi nu pot nega acest fapt. A fost un an îngrozitor: aveam depresii, mă întrebam în fiecare zi de ce a trebuit să mi se întâmple aşa ceva, de ce a trebuie să i se întâmple lui, de ce…. , de ce…, în fiecare noapte întrebări fără răspuns care-mi curmau liniştea.

A fost greu, foarte greu, dar zâmbetul lui, prezenţa lui în fiecare zi, în fiecare clipă, nevoia sa de afecţiune şi mai ales de mine, m-au făcut să mă ridic, cu capul sus, şi să merg mai departe. Mi-am repetat în fiecare zi: trebuie să încerc orice, trebuie să fac orice pentru el, pentru noi, familia sa.

miercuri, 23 iunie 2010

De ce blog?

Pentru orice femeie, perioada in care este insarcinata este una dintre cele mai frumoase perioade din viata sa. Pe parcursul celor 9 luni de zile te pregatesti pentru aducerea unui copil pe lume, cu emotie, cu nerabdare, plina de curiozitate, cu speranta, asa cum te pregatesti pentru o calatorie unica in viata, intr-o tara pe care toata viata ai visat sa o vizitezi.

Iti faci bagajele, iti cumperi bilet, dictionare sau ghiduri de conversatie, studiezi istoria tarii si formele de relief, clima, incerci sa afli cit mai multe lucruri despre oamenii pe care urmeaza sa-i intilnesti si despre viata lor. Si iata, soseste ziua mult asteptata cind te imbarci in avionul cu destinatia dorita. Inima iti tresalta, palmele iti transpira si pulsul il simti undeva in git... Totul e nou, neasteptat, plin de necunoscute...Si deodata, auzi vocea pilotului rasunind in casti.... Iti spune ca vor fi nevoiti sa aterizeze in alta parte, intr-o tara uitata de lume, despre care nu stii absolut nimic. Esti brusc ingrozita, iti spui ca nu se poate, ca tu ai bilet pentru tara mult visata si te intrebi ce vei face si cum. Dar, avionul aterizeaza si esti nevoita sa cobori... Totul in jur e necunoscut, oamenii se feresc de tine si nu-ti da nimeni o mina de ajutor, pe care, de fapt, nici nu stii cum sa-l ceri fiindca nu cunosti limba.... Si nu stii cum sa mergi inainte, pe strazile pustii si intunecate...



Sper ca postarile de pe acest blog sa ajute familiile copiilor cu autism si nu numai sa mearga inainte.....