vineri, 22 februarie 2013

Scrisoare catre fiul meu

Te-ai nascut intr-o dimineata geroasa si alba de iarna...
Nu a fost usor sa te aduc pe lume si inca ma intreb daca nu ar fi fost totul altfel daca nu m-as fi hotarat sa te nasc normal. Dar eram tanara, sanatoasa, curajoasa, naiva si credeam ca nimic nu mi se poate intampla. In fond, mama, bunica, strabunica, matusa, au nascut la fel si totul a fost perfect, de ce sa nu fi fost perfect si pentru mine?
Mai ales ca medicul ma asigurase ca totul decurge normal si fara probleme. Este drept ca nu mi-a facut nicio ecografie, nici in timpul sarcinii si nici inainte de a naste...oare s-ar fi schimbat ceva daca o faceam?
Oricum, acum este prea tarziu, nu mai pot da vina pe medici si nici pe hotararile pe care le-am luat atunci.
Cand te-am tinut pentru prima data in brate, tot ceea prin ce trecusem s-a spulberat ca si cum n-ar fi fost... Erai minunat, plangeai cam mult, e drept, dar erai atat de frumos ca ma topeam privindu-te.
Cand te-am adus acasa si te-am asezat in patutul mestesugit de tatal tau, te-ai linistit ca prin minune.
Ai crescut repede, un copil cuminte, plin de viata si, Doamne, atat de frumos!
Aveai o frumusete aparte, speciala, care facea ca toata lumea sa intoarca capul dupa tine pe strada, cand ieseam la plimbare.
Iti amintesti cand invatam pentru licenta? Ce greu a fost.. si tu erai tot timul la usa strigandu-ma si incercand sa o deschizi ridicandu-te pe varfurile picioruselor...
Apoi s-a intamplat... Am aflat ca esti altfel, special si ca-mi vei schimba viata.... Mi-a spus-o un medic, sec, distant si fara alte amanunte.
Si m-ai schimbat...iti multumesc mult pentru ca ai facut-o... Datorita tie am devenit ceea ce sunt astazi: un om mai bun, mai curat, mai deschis, m-ai facut sa vad altfel realitatea vietii, sa invat sa pretuiesc ceea ce conteaza cu adevarat si fiecare clipa.
M-ai invatat ca nu trebuie sa renunt niciodata oricat ar fi de greu si sa nu incetez sa sper.
Nu stiu daca si eu am reusit sa-ti arat ca te merit, sa-ti arat cat de mult te iubesc si sa te fac sa fii mandru de mine asa cum sunt eu de faptul ca m-ai ales ca mama.
Stiu insa ca niciodata nu te voi lasa singur pe drumul vietii si ca nu voi renunta la a crede ca voi reusi, candva, sa iti daruiesc o viata mai buna si sa te fac fericit in fiecare zi.
Stii ca uneori obosesc, ca simt ca lupt in zadar, fara niciun rezultat. Stii ca am zile in care imi vine sa urlu cu gandul ca, poate, ma va auzi cineva... dar urletul se reintoarce ca un ecou..
Maine, pe 23 februarie, vei implini 17 ani... Doamne, cand au trecut? Cum au trecut atat de repede?

Astazi, ma rog doar ca Dumnezeu sa ma ajute sa am puterea de a face tot ce ti-am promis pentru ca, atunci cand voi pleca, sa o fac impacata cu gandul ca vei fi bine chiar daca pasii mei vor urma un alt drum.

La multi ani, dragul meu Robert! Te iubim!

vineri, 1 februarie 2013

Atunci cand "a darui" se invata

Pe tinerii elevi din clasa a XI a B a Colegiului National "Emil Racovita" i-am cunoscut cu 2 ani in urma, atunci cand mi-au propus un proiect. Unul curajos, amplu si din care razbatea elanul tineretii lor.
In cadrul proiectului, care s-a numit "Autismul - zambet in tacere", s-au propus o serie de activitati cu scopul de a aduce impreuna copii cu autism si copii fara dizabilitati, sa se cunoasca,sa dobandeasca cunostinte despre autism, sa-si formeze o atitudine de tolerantă, in scopul socializarii, empatizarii si non-discriminarii persoanelor cu dizabilitati. Si cred ca au reusit fiindca ceea a urmat a fost minunant.
Ei au invitat una dintre mamicile din cadrul asociației noastre la o ora de diriginție unde le-a vorbit elevilor despre autism, despre ce inseamna sa ai un copil autist si a raspuns la intrebari.
Proiectul a continuat pe 1 Iunie cand i-am sarbatorit, impreuna, pe copiii din asociatia noastra in Parcul „Arca lui Noe” al fundației Izvor din comuna Birnova pentru ca, in luna noiembrie, elevii sa participe la activitatile desfasurate in cadrului clubului de week-end.

Prin expozitia care a urmat, denumita „DA! Diferiti si Asemenea” am incercat sa oferim o alta perspectiva a intelegerii autismului, o perspectiva creata prin arta celor pe care ii consideram diferiti, insa ne sunt atat de asemenea. 

Proiectul a castigat concursul Euroscoala, elevii primind ca premiu o excursie la Strasbourg.
In anul 2012 tinerii au continuat sa ne fie alaturi, participand ca voluntari la activitatile clubului de week-end. M-a surprins placut si m-a impresionat chiar, un mesaj primit in urma cu cateva zile prin care mi-au transmis ca au organizat un spectacol de teatru si ca suma pe care au strans-o in urma vanzarii biletelor ne va donata!
Spectacolul s-a numit "Chirita in oglinda timpului" si a avut loc pe data de 23 ianuarie. Daca doriti sa va bucurati de momentele comice puteti accesa link-ul de mai jos. Veti gasi apoi si celelalte parti ale spectacolului.
http://www.youtube.com/watch?v=DyEKWm3c9Tk

Bianca, una dintre eleve, mi-a scris: "Initial, a pornit ca o idee de proiect pentru clasa, insa, pe masura ce faceam tot mai multe repetitii, ne-am dat seama ca este pacat sa irosim atata munca fara a aduce un sprijin adevarat cuiva. Astfel, s-a conturat "Chirita in oglinda timpului", evenimentul in cadrul caruia eu si colegii mei am pus in scena atat o varianta clasica prescurtata, cat si una moderna (exact aceleasi scene, "modernizate" de noi) a cunoscutei comedii "Chirita in provintie". Pentru mine, emotiile au trecut de la "daca nu va veni nimeni" la "au venit prea multi" insa toti colegii, indiferent daca jucau sau nu, ne-au ajutat enorm iar, in cele din urma, reactiile primite au fost chiar mai frumoase decat ne sau ma asteptam."

Bravo! felicitari! Doamnei prof. Mihaela Calabalic, Biancai, Andradei si tuturor celor care s-au implicat. Sunteti minunati si ne bucurăm să știm că va avem alături! 
Suntem convinsi ca daca toti tinerii le-ar urma exemplul, ar invata ce inseamna sa daruiesti si sa ajuti pe cel in nevoie.