Un altfel de 8 Martie

A trecut si ziua de 8 Martie, ziua mamelor. In fiecare an ne gadim cum sa le sarbatorim si pe mamicile speciale, pe cele care gasesc atat de greu puterea de a zambi, de a se gandi la ele insele si de a a-si darui ceva special doar pentru ele.
Nu au timp si nu au cum sa se puna mai presus de altceva, de rutina zilnica, de lipsa banilor, de lipsa unui sot sau a unui cuvant cald din partea cuiva.
Asa ca, anul acesta, am hotarat sa le convingem sa evadeze pentru o zi, intr-o excursie.
Zis si facut.. am complotat cu cei de la Icar Tours care ne-au facut o oferta foarte tentanta, cunoscand-o astfel pe Victoria, care s-a dovedit a fi un ghid minunat si care a avut grija de noi pe toata durata excursiei.

Acestea fiind rezolvate, ne-am urcat in autocarul ce ne astepta la palatul Culturii si am pornit la drum pe ritmurile muzicii lui Julio Iglesias... ce putea fi mai frumos pentru asa o zi!

Ne-am distrat cu povestile copilariei noastre si, la propunerea invitatelor noastre, Beatrice si Cristina, am fost vedete pentru o zi, multumind pe rand, la microfonul autocarului, pentru un dar primit in viata noastra, asemeni vedetelor de la premiile Oscar.

Prima oprire a fost la Muzeul Viei si Vinului din Harlau unde am aflat obiceiuri legate de nastere, nunta si moarte, legate de prezenta vinului si am avut ocazia sa ne imaginam drumeti la un popas la han si sa vedem crama muzeului si depozitul de vinuri de unde am si cumparat cate o sticla de vin pentru sotii nostri (tot ne-am gandit la ei, nu-i asa?). La sfarsit domnii de la muzeu ne-au invitat sa degustam un paharel de tamaioasa dulce si aromata.

Urmatorul punct de pe lista Victoriei a fost Biserica Sf. Gheorghe, ctitorie a lui Stefan cel Mare, aflata in apropierea ruinelor vechii Curti Domnesti din Harlau, unde a locuit si Petru Rares.

Si fiindca am trecut si pe la Copalau, patria usturoiului, am oprit chiar si pentru nitica aprovizionare.
Am ajuns apoi la destinatia noastra finala... Mosia "Cai de vis" care este chiar de vis...Fiindca trecuse de mult ora pranzului am fost asteptate cu o masa mare in livingul calduros al conacului.

Si de ce pranz am avut parte...ca la mama acasa! Ciorba de perisoare, sarmale cu mamaliguta si smantana, poale in brau si surpriza- tort din partea casei.
Si fiindca toate acestea cereau o asezare in straturi, am iesit nerabdatoare la ceea ce avea sa fie punctul culminant al zilei - spectacolul de echitatie.
Antrenorii s-au intrecut pe sine, caii realizand numere superbe, chiar si de dans.

Spre bucuria noastra am fost invitate sa experimentam, asa ca, fiecare mamica a avut posibilitatea de a face un tur de manej.

Desi vremea ne-a fost putin potrivnica cafeaua savurata la sfarsit ne-a incalzit si ne-a alungat oboseala unei zile pline.
Pe drumul spre casa, ne-am promis ca vom repeta aceasta experineta fiindca, nu-i asa, toti avem nevoie de o pauza care sa ne incarce bateriile!

La multi ani, dragi mamici!

Scrisoare catre fiul meu

Te-ai nascut intr-o dimineata geroasa si alba de iarna...
Nu a fost usor sa te aduc pe lume si inca ma intreb daca nu ar fi fost totul altfel daca nu m-as fi hotarat sa te nasc normal. Dar eram tanara, sanatoasa, curajoasa, naiva si credeam ca nimic nu mi se poate intampla. In fond, mama, bunica, strabunica, matusa, au nascut la fel si totul a fost perfect, de ce sa nu fi fost perfect si pentru mine?
Mai ales ca medicul ma asigurase ca totul decurge normal si fara probleme. Este drept ca nu mi-a facut nicio ecografie, nici in timpul sarcinii si nici inainte de a naste...oare s-ar fi schimbat ceva daca o faceam?
Oricum, acum este prea tarziu, nu mai pot da vina pe medici si nici pe hotararile pe care le-am luat atunci.
Cand te-am tinut pentru prima data in brate, tot ceea prin ce trecusem s-a spulberat ca si cum n-ar fi fost... Erai minunat, plangeai cam mult, e drept, dar erai atat de frumos ca ma topeam privindu-te.
Cand te-am adus acasa si te-am asezat in patutul mestesugit de tatal tau, te-ai linistit ca prin minune.
Ai crescut repede, un copil cuminte, plin de viata si, Doamne, atat de frumos!
Aveai o frumusete aparte, speciala, care facea ca toata lumea sa intoarca capul dupa tine pe strada, cand ieseam la plimbare.
Iti amintesti cand invatam pentru licenta? Ce greu a fost.. si tu erai tot timul la usa strigandu-ma si incercand sa o deschizi ridicandu-te pe varfurile picioruselor...
Apoi s-a intamplat... Am aflat ca esti altfel, special si ca-mi vei schimba viata.... Mi-a spus-o un medic, sec, distant si fara alte amanunte.
Si m-ai schimbat...iti multumesc mult pentru ca ai facut-o... Datorita tie am devenit ceea ce sunt astazi: un om mai bun, mai curat, mai deschis, m-ai facut sa vad altfel realitatea vietii, sa invat sa pretuiesc ceea ce conteaza cu adevarat si fiecare clipa.
M-ai invatat ca nu trebuie sa renunt niciodata oricat ar fi de greu si sa nu incetez sa sper.
Nu stiu daca si eu am reusit sa-ti arat ca te merit, sa-ti arat cat de mult te iubesc si sa te fac sa fii mandru de mine asa cum sunt eu de faptul ca m-ai ales ca mama.
Stiu insa ca niciodata nu te voi lasa singur pe drumul vietii si ca nu voi renunta la a crede ca voi reusi, candva, sa iti daruiesc o viata mai buna si sa te fac fericit in fiecare zi.
Stii ca uneori obosesc, ca simt ca lupt in zadar, fara niciun rezultat. Stii ca am zile in care imi vine sa urlu cu gandul ca, poate, ma va auzi cineva... dar urletul se reintoarce ca un ecou..
Maine, pe 23 februarie, vei implini 17 ani... Doamne, cand au trecut? Cum au trecut atat de repede?

Astazi, ma rog doar ca Dumnezeu sa ma ajute sa am puterea de a face tot ce ti-am promis pentru ca, atunci cand voi pleca, sa o fac impacata cu gandul ca vei fi bine chiar daca pasii mei vor urma un alt drum.

La multi ani, dragul meu Robert! Te iubim!

Atunci cand "a darui" se invata

Pe tinerii elevi din clasa a XI a B a Colegiului National "Emil Racovita" i-am cunoscut cu 2 ani in urma, atunci cand mi-au propus un proiect. Unul curajos, amplu si din care razbatea elanul tineretii lor.
In cadrul proiectului, care s-a numit "Autismul - zambet in tacere", s-au propus o serie de activitati cu scopul de a aduce impreuna copii cu autism si copii fara dizabilitati, sa se cunoasca,sa dobandeasca cunostinte despre autism, sa-si formeze o atitudine de tolerantă, in scopul socializarii, empatizarii si non-discriminarii persoanelor cu dizabilitati. Si cred ca au reusit fiindca ceea a urmat a fost minunant.

Ei au invitat una dintre mamicile din cadrul asociației noastre la o ora de diriginție unde le-a vorbit elevilor despre autism, despre ce inseamna sa ai un copil autist si a raspuns la intrebari.

Proiectul a continuat pe 1 Iunie cand i-am sarbatorit, impreuna, pe copiii din asociatia noastra in Parcul „Arca lui Noe” al fundației Izvor din comuna Birnova pentru ca, in luna noiembrie, elevii sa participe la activitatile desfasurate in cadrului clubului de week-end.

Prin expozitia care a urmat, denumita „DA! Diferiti si Asemenea” am incercat sa oferim o alta perspectiva a intelegerii autismului, o perspectiva creata prin arta celor pe care ii consideram diferiti, insa ne sunt atat de asemenea. 

Proiectul a castigat concursul Euroscoala, elevii primind ca premiu o excursie la Strasbourg.
In anul 2012 tinerii au continuat sa ne fie alaturi, participand ca voluntari la activitatile clubului de week-end. M-a surprins placut si m-a impresionat chiar, un mesaj primit in urma cu cateva zile prin care mi-au transmis ca au organizat un spectacol de teatru si ca suma pe care au strans-o in urma vanzarii biletelor ne va donata!

Spectacolul s-a numit "Chirita in oglinda timpului" si a avut loc pe data de 23 ianuarie. Daca doriti sa va bucurati de momentele comice puteti accesa link-ul de mai jos. Veti gasi apoi si celelalte parti ale spectacolului.

http://www.youtube.com/watch?v=DyEKWm3c9Tk

Bianca, una dintre eleve, mi-a scris: "Initial, a pornit ca o idee de proiect pentru clasa, insa, pe masura ce faceam tot mai multe repetitii, ne-am dat seama ca este pacat sa irosim atata munca fara a aduce un sprijin adevarat cuiva. Astfel, s-a conturat "Chirita in oglinda timpului", evenimentul in cadrul caruia eu si colegii mei am pus in scena atat o varianta clasica prescurtata, cat si una moderna (exact aceleasi scene, "modernizate" de noi) a cunoscutei comedii "Chirita in provintie". Pentru mine, emotiile au trecut de la "daca nu va veni nimeni" la "au venit prea multi" insa toti colegii, indiferent daca jucau sau nu, ne-au ajutat enorm iar, in cele din urma, reactiile primite au fost chiar mai frumoase decat ne sau ma asteptam."

Bravo! felicitari! Doamnei prof. Mihaela Calabalic, Biancai, Andradei si tuturor celor care s-au implicat. Sunteti minunati si ne bucurăm să știm că va avem alături! 

Suntem convinsi ca daca toti tinerii le-ar urma exemplul, ar invata ce inseamna sa daruiesti si sa ajuti pe cel in nevoie. 

Cat costa zambetul unui copil?

Viata trece... cu fiecare zi, cu fiecare clipa, cu fiecare suflare. Este drept ca nu trece pentru toti la fel. Pentru majoritatea dintre noi viata este o rutina: te trezesti, pregatesti copiii pentru scoala sau gradinita, ii lasi acolo si apoi mergi spre locul de munca.
Muncim cel putin opt ore pe zi, apoi mergem spre casa facand, din cand, in cand, mici escale la cumparaturi sau in vizite pe la rude. Mai mergem si la un film, la teatru, la un spectacol, unii din noi reusesc sa mai mearga si la un restaurant pentru ca apoi, in fiecare zi, sa o luam de la capat asteptand week-end-ul sau zilele de concediu.
Uneori este greu: copiii fac mofturi dimineata la trezit, traficul este foarte agolmerat si alergi sa nu ajungi tarziu, seful te cearta, colegii te privesc cu invidie sau te ignora, preturile au crescut si pe autostrada spre mare se merge bara la bara.
Uneori este greu, dar te-ai intrebat vreodata cum ar fi viata ta, cum ar trece ea, daca ai avea un copil cu probleme de sanatate?
Cum ar fi daca copilul tau nu ar putea merge sau nu ar putea vorbi? Cum ar fi daca copilul tau i-ar privi pe cei care merg la scoala cu dorinta de a face la fel ca si ei, de a avea prieteni cu care sa se joce, sau daca ar fi tratati ca niste oameni de cei din jurul lor.
Cum ar fi viata ta daca nu ai putea sa-i oferi mai nimic copilului tau bolnav? Daca nu ai avea bani sa-i cumperi medicamente, sa-i platesti terapii sau sa-i pui pe masa o farfurie cu mancare, sau daca ti s-ar tranti usi in nas atunci cand te-ai duce sa ceri sa-i fie respectate drepturile.
Cum ar fi atunci cand ai simti ca ai ajuns la capatul puterilor si iti doresti ca totul sa se sfarseasca?
Daca, macar pentru o secunda, ai putea sa te gandesti cum ar fi, atunci inseamna ca iti pasa. Si daca iti pasa, poti sa faci pasul urmator, SA AJUTI!
Acum poti sa faci asta foarte simplu, doar completand un formular prin care iti dai acceptul ca 2 % din impozitul pe care il platesti statului pe venitul tau, sa mearga catre o organizatie care ii poate ajuta pe acesti copii.
Tu poti sa alegi asa cum doresti, dar alege! Altfel acei bani care ar puta ajuta se duc catre bugetul gaunos al statului de unde nu se mai intorc.
Eu te invit sa alegi asociatia noastra, asociatia de parinti care au copii diagnosticati cu autism si iti promit ca acesti bani vor ajunge la acesti copii.
Poti gasi detalii despre ce facem noi, parintii copiilor cu autism, pe site-ul asociatiei, www.ancaar-iasi.ro. Si daca te-ai gandit si iti pasa, poti sa descarci de acolo formularul necesar. Acesta trebuie depus apoi la sediul finantelor locale din localitatea ta de domiciliu sau ne poti contacta pentru a-l depune noi.

Daca ai ales deja sa daruiesti 2 % pentru zambetul unui copil cu autism, spune-ne si noi ti-l vom trimite (ZAMBETUL....)

Pentru Calin Graur si timpul vietii lui

Il cunosc pe Calin din povestirile surorii mele cu a carei fetita a fost coleg, la un moment dat, de gradinita.
Ea mi-a povestit despre cum l-a intalnit pe holurile gradinitei si despre cat de fericit era, desi era bolnavior.
Boala de care sufera Calin este o boala foarte grava si crunta, ca orice boala de altfel, insa si mai crunta, cred, fiindca chinuie un copilas...
Si ce poate fi mai cumplit decat sa ai un copil bolnav? Poate multi dintre dumneavoastra nu inteleg...sau nu vor sa inteleaga. Probabil nici nu ai cum atata timp cat nu esti tu in aceasta situatie. Copilul tau e sanatos, merge la gradinita sau la scoala, se joaca cu ceilalti copii si creste visand la zilele in care va fi mare!
Insa eu stiu... eu stiu ce inseamna sa ai un copil cu probleme, eu stiu ce inseamna zilele si noptile de durere si de suferinta, de deznadejdie si de neputinta de a-ti ajuta copilul.
Parintii lui Calin sunt puternici si vor sa lupte pentru a infrange boala copilului lor. Dar nu vor reusi singuri, trebuie sa-i ajutam sa ajunga la izbanda.
Tot ce trebuie sa faceti este sa mergeti la evenimentul din data de 2 februarie https://www.facebook.com/events/279526742170861/, sa donati in conturile pe care le gasiti pe http://www.calingraur.info/povestea-lui-calin/, sau pur si simplu sa dati mai departe prietenilor dumneavoastra aceste informatii.
Timpul trece pentru toti, insa, timpul lui Calin inseamna VIATA. Sa-l ajutam pe Calin ca viata sa sa fie iarasi cea a unui copil sanatos...
Sa ne gandim la ce avem noi, la ce ne-a daruit Dumnezeu si sa ajutam. Veti vedea ca nu este greu deloc, iar multumirea sufleteasca pe care o veti simti apoi va va insufleti si va va face sa fiti mai buni!

Ganduri la inceput de an

Daca ultima postare pe blog se numea "Ganduri la sfarsit de an", mi s-a parut firesc ca aceasta, fiind prima postare pe anul 2013, sa poarte titlul "Ganduri la inceput de an".
Ganduri pe care le impartasesc dupa o perioada in care au ramas doar acolo, ascunse in camarutele constiintei mele, intrebandu-ma daca sa le astern pe pagina blog-ului sau nu.
Fiindca am intrat in noul an cu sufletul incarcat de o stare de rau, de neputinta, de acel sentiment pe care cred ca-l cunoasteti cu totii, ca ceva, nu de bine, trebuie sa se intample.
Am primit vesti triste depre cunoscuti, apropiati, vesti care te fac sa te gandesti la efemerul vietii si la cat de repede trece timpul... trece si realizezi ca treci si tu, trec toate visele tale, toate momentele tale in care ai crezut ca vei fi sau ai fost fericit, trec cei dragi pe care ai uitat sa-i saluti cand erau in dreptul tau.
Te intrebi apoi daca ceea ce ai facut pana atunci a fost bine, daca ce vrei sa faci mai departe va fi mai bine sau daca totul nu este in zadar.
Realizezi ca ai uitat de tine, ai uitat sa te bucuri de ceea ce-ti placea sa faci, sa zambesti atunci cand un copil iti zambeste sau sa iti zambesti atunci cand te privesti in oglinda.
Aceste perioade sunt destul de greu de depasit si te fac sa dai inapoi, sa pierzi curajul de a inainta, de a continua, de a planifica.
Dar sper sa reusesc sa depasesc aceste momente si sa ma intorc cu forta de care am nevoie sa pun iar rotitele in miscare fiindca, dragilor, am treaba...
Nu este inca vremea sa las oboseala sa ma cuprinda si grijile sa ma doboare, mai am timp pentru asta...mai am timp....

Ganduri la sfarsit de an

Gata! Am terminat! Asa scrie Robert cand termina o sarcina sau cand se termina orice altceva... toamna, vacanta, anul.. Gata! Am terminat cu 2012! Vine 2013...
A schimbat toate calendarele din casa dupa ce le-a aruncat pe cele din 2012, si-a facut ordine in colectia de reviste aruncadu-le pe cele vechi pentru a-si face loc pentru cele noi (eu, desi am incercat de nenumarate ori sa fac curatenie in rafturile cu reviste, n-am reusit... nu mi-a dat voie). Ieri m-a chemat in camera lui, mi-a aratat un vraf de reviste scoase din dulap pe care mi le-a pus cu rabdare in brate, unele dupa altele...
Si el a incheiat o etapa din viata ca si noi toti de altfel, a mai trecut un an, urmeaza un altul si un altul si, la fiecare trecere, ne reamintim de speranta oricat de greu ne-ar fi fost...
Trecem cumpana dintre ani cu emotie cu dorinta de mai bine, inchizand usa in urma noastra. Lasam dincolo de ea tot ce ne-a impiedicat sa fim altfel, asa cum poate ne doream, tot ce ne-a provocat durere, suferinta si ne amintim doar de tot ce a fost frumos fiindca, nu-i asa, vine un nou an deschidem o noua usa spre noi orizonturi pe care, acum, le vedem senine.
Inchizand si deschizand usi, ne facem bilantul si wish list-ul si ne gandim la toti cei dragi noua, la toti cei care ne-au fost alaturi la nevoie.
Ma gandesc si eu la voi toti cu recunostinta, cu multumire si va doresc sa fiti, in noul an, alaturi de cei dragi, cu iubire. Fiindca, asa cum zicea un intelept, iubirea inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce nu s-a intamplat inca...
La multi ani!

50 de ani in doi

Ea avea 17 ani... el 23, orfan de tata care, plecat la razboi, nu s-a mai intors acasa... Avea trei ani si a ramas doar cu amintirea tatalui plecat calare spre alte taramuri.
S-au casatorit acum 50 de ani si si-au facut o casa in care sa-si creasca copiii. In timp ce lucra la casa ea, insarcinata cu gemeni, a nascut prematur si copiii nu au trait decat cateva zile.. acum sunt ingerasii ei mici.
Au terminat casa si au umplut-o de copii: 8, 4 fete si 4 baieti. La randul lor copiii le-au adus in casa nepoti (9) si acum casa lor este plina de rasetele si veselia lor.
Au muncit enorm si s-au sacrificat pentru a-si creste copiii cu credinta in Dumnezeu si cu respect fata de oameni. Inca muncesc pentru ca atunci cand copiii le calca pragul sa nu plece de la ei cu mana goala.
Sambata ii vom sarbatori cu totii si le vom aduce multumirea noastra si urarile noastre de sanatate si multi ani.

Dragii mei socri, Dumnezeu sa binecuvanteze anii prin care ati trecut impreuna si sa va dea puterea si rabdarea de a mai merge inca multi ani pe acest drum!

Va iubesc, va respect si va multumesc pentru ca m-ati primit in familia voastra ca pe o adevarata fiica.

Indiile galante la Iasi

Aseara am trait o emotie speciala...Atmosfera Teatrului National, spectacolul in regia lui Andrei Serban, spectatori frematand, solisti si balerini talentati si eleganti, costume si decoruri impresionante, lumini, totul m-a purtat, pe muzica, in jurul lumii.
Am calatorit in Peru, in Turcia, in salbatica America si am fost inconjurati de iubirea care poate invinge orice si poate deschide inimi.
Spectacolul a fost un fabulos mix de opera, balet si teatru, amprenta domnului Andrei Serban fiind cea care scoate acest act artistic din obisnuit.
Mi-a placut faptul ca toti cei de pe scena au empatizat cu publicul si ideea de a-i cobori in mijlocul spectatorilor a fost cea care a adus suflet si ne-a facut sa ne simtim si noi personaje ale povestii.
Iar scena din actul Flori-Fragmente, in care cei din cor au presarat petale de flori peste tot in sala, a fost clar cea care a adus si emotie!
Felicitari doamnei Beatrice Rancea, domnului regizor Andrei Serban si tuturor celor care au facut posibil sa putem vedea la Iasi un asemenea spectacol unic.

Fotografii de la spectacol puteti gasi pe site-ul Ziarului de Iasi, http://www.ziaruldeiasi.ro/foto/galeriile-foto/anul-2012/premiera-indiile-galante~alnt.

Trofeul excelentei

In aceasta seara, asociatia noastra a obtinut Trofeul de Excelenta conferit de Camera de Comert si Industrie Iasi.

Acest premiu vine dupa 9 ani de la momentul in care cativa parinti ai copiilor cu autism au decis sa lupte pentru a le oferi copiilor lor o viata mai buna.
Am pornit la drum 3 parinti cu dorinte si sperante care atunci pareau desarte... inca sunt un vis, dar, sper din tot sufletul ca vom reusi.
Am cladit totul pas cu pas, clipa cu clipa si imi doresc din tot sufletul sa reusim sa facem astfel incat copiii nostri sa nu fie singuri atunci cand noi nu vom mai fi.
Nu a fost si nu va fi usor dar, inca, putem sa luptam.
Le multumesc tuturor celor care au fost alaturi de noi, celor care au aratat ca le pasa si echipei mele mici dar minunate.
Acest premiu ne onoreaza si ne da curajul de merge mai departe pentru copiii nostri.