marți, 15 octombrie 2013

Punctul forte

Asa cum va mai povesteam si cu alte ocazii si prin alte scrieri despre persoanele cu autism, suntem invatati sa vorbim privindu-le latura care este altfel decat noi, scotand in evidenta ce nu pot sa faca ei asa cum putem noi sa o facem.
Asa ca, de cele mai multe ori, spunem: "Nu poate sa vorbeasca", "Nu poate sa deseneze in contur", "Nu poate sa stea locului mai mult de 5 minute", "Nu intelege" si exemplele pot continua.
Si, pornind de la NU, ajungem la premisa ca nu pot face nimic si ca este aproape imposibil sa-l invat sa faca sau sa-l inteleg.
Insa, abordarea noastra, a tuturor, va avea mai mult succes daca vom renunta la a-i privi din acest punct de vedere si vom incepe sa enumeram ce pot ei sa faca foarte bine, care sunt punctele lor forte, pentru ca, apoi, folosindu-le pe acestea sa incercam sa le dezvoltam, treptat, abilitati.

Pentru Robert si pentru multi ati copii sau tineri cu autism, punctul forte este memoria, mai ales cea vizuala. Folosind-o am reusit sa-l invatam foarte multe, desi nu vorbeste... sau, asa cum spunem cu totii, este nonverbal. De cand m-am intors de la Baia Mare, nu mai folosesc nonverbal, mi-am schimbat abordarea atunci cand Paul, colegul nostru de federatie, presedintele Asociatiei Autism Baia Mare, ne-a povestit cum, la congresul Autism Europe de la Budapesta, a avut ocazia sa asculte o persoana cu autism care sustine ca termenul de nonverbal ar trebui inlocuit cu cel de preverbal, dand exemplul unei prietene, si ea diagnosticata cu autism, care a spus primul cuvant la varsta de 61 de ani.
Si, ca sa va provoc la un exercitiu de memorie, va povestesc cum, de cateva zile Robert imi scrie Bucuresti si imi arata pe calendar data de 7 noiembrie. Cel mai usor mod, pe care Robert il foloseste uzual, de a ma intreba cand mergem undeva este aratandu-mi o fotografie, numele destinatiei/locului respectiv scris undeva, sau chiar (daca nu are la indemana toate cele enumerate mai inainte), scriindu-mi.
Ceea ce facea el acum insemna de fapt: "Nu-i asa ca pe 7 noiembrie, mergem la Bucuresti?", fiindca imi arata si data in calendar. Asa ca eu ma intrebam intr-una de ce sa mergem la Bucuresti pe 7 noiembrie... nu era niciun eveniment cunoscut programat a se petrece la Bucuresti in acea data...
Nestiind daca sa-i raspund Da sau Nu, am incercat o strategie... ii raspund prin Da, fiindca el era convins ca pe 7 noiembrie vom fi la Bucuresti, pana reusesc sa ma lamuresc ce se intampla atunci...
Am facut la randu-mi exercitii de memorie pana am inteles... mi-am amintit ca pe data de 7 noiembrie, anul trecut, am fost cu totii la Bucuresti unde Paul a participat la Concursul de gimnastica de la Palatul Copiilor.
Asa ca, Robert, caruia ii place tare mult sa se plimbe, a dedus ca si anul acesta, vom repeta excursia....
Un alt exemplu este cel cu 15 ianuarie... aceeasi istorie, doar ca acum imi arata iconita primita de preotul care a venit sa ne sfinteasca casa anul trecut... De ce credeti?
Astept pe blog raspunsul vostru si va invit sa va priviti copiii astfel: destepti, motivati si cu multa vointa si capacitate de adaptare.

4 comentarii:

geanina spunea...

pentru ca exercitiile de memorie ne ajuta sa retraim stari, sentimente, emotii si cand acestea sunt pozitive dorim sa le retraim iar si iar si iar.....si pentru ca, atunci cand participam la viata familiei din care facem parte ne simtim valorizati, importanti si fericiti....iar copiii cu autism au capacitatea de a simti, de atrai emotii, de a fi fericiti

Carmen Gherca spunea...

Intrebarea mea era legata de ceea ce Robert vrea sa-mi transmita aratandu-mi data de 15 ianuarie si iconita...

VERONICA MAXIM spunea...

S-a gandit ca pe 15 ianuarie ar trebui sa vina din nou preotul pentru sfintirea casei!!!

Carmen Gherca spunea...

Cam asa ceva Veronica, mai exact ideea este ca a tinut minte ca anul trecu preotul a fost pe 15 ianuarie...
Si, acum, ma intreaba daca si anul acesta va veni tot pe 15. Oricum, eu una, nu pot tine minte atatea date...