In linistea unei adunari inca tacute se auzeau doar glasurile celor peste 40 de copii, carora Paul li s-a alaturat, cuminte, in primul rand de bancute asezate special pentru ei, care se pregateau sa primeasca Prima Sfanta Impartasanie.
Se pregateau sa-l primeasca pe Isus in sufletelele lor pure si in inimioare lor pline de "jar si de iubire" ca in poezioara pe care Paul trebuia sa o rosteasca la sfarsitul liturghiei.
Parinti emotionati, bunici cu ochii in lacrimi, orga acompaniata de vocile cristaline ale copiilor, rugaciuni rostite intr-un singur glas, cu lumanari aprinse in marea de manute, biserica impodobita de sarbatoare cu superbele aranjamente florale si panza alba asa ca si rochitele fetitelor gatite ca niste mici mirese.
Totul forma o atmosfera sacra in care se simtea bucuria tuturor de a participa la un astfel de eveniment, unic in viata unui copil.
Eveniment unic si pentru mine, ca mama... il priveam printre copii, supraveghindu-i miscarile si cautandu-i privirea... Cand ai crescut asa mare, Paul? Cand ai invatat atat de multe si cum ai devenit atat de bun, de cuminte si de increzator?
M-au impresionat cuvintele parintelui la predica si m-am gandit indelung la ele.. suntem noi demni de copiii nostri? Le-am tradat vreodata asteptarile?
Pe Paul l-am urmarit cu privirea incetosata de lacrimi cand se indrepta cu manutele impreunate catre preotul ce urma sa-l impartaseasca si mi-am amintit cuvintele lui de dupa spovada..."Mama, acum ma simt mai usor..."
La rostirea multumirilor de sfarsit, am fost atat de emotionata, incat am ratat filmarea... dar el a fost atat de atent si s-a straduit sa citeasca asa cum repetasem acasa, cu intonatie si rar. Apoi, s-a indreptat spre parintele paroh si a asteptat cuminte ca acesta sa faca anunturile de final, pentru ca apoi sa-i ofere cosul de trandafiri in semn de multumire.
Parintele l-a sarutat pe ambii obraji si in biserica au rasunat aplauze... cred ca nu trebuie sa mai spun ca nu mi-au mai iesit nici pozele....
Am trait deci o duminica a puritatii, o duminica speciala si ma bucur ca am avut alaturi oameni dragi care au venit sa impartaseasca cu Paul aceasta sarbatoare speciala.
Un singur regret am.... ca mama nu a mai trait sa se bucure de acest moment. Ar fi fost nespuns de fericita... din pacate doar ea lipseste din fotografii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu