De ce vacante albastre? Pentru ca albastrul este culoarea aleasa la nivel international sa reprezinte autismul, culoare de care, cu siguranta ati tot auzit, cel putin pe 2 Aprilie...
Si ce legatura poate fi intre vacante si albastru? Legatura tine de intrebarea: "Cum este o vacanta cu un copil cu autism?".
Voi incerca un raspuns, povestindu-va despre cum ne petrecem noi vacantele cu Robert.
Si fiindca eu, prin vacanta, inteleg relaxare, repaus, Robert are parte de asa ceva in marea majoritate a timpului de vacanta. Si asta deoarece cred ca toti avem nevoie de cate o pauza, inclusiv copilul cu autism, care, adevarat, trebuie sa lucreze foarte mult.
Este drept insa, ca tot ceea ce inseamna "a fi" pentru Robert este echivalent cu "a invata sa fiu", dar si modalitatile de relaxare pot fi momente in care copilul cu autism poate invata.
Ce pare fi mai complicat este cum ne descurcam cu un copil cu autism atunci cand trebuie sa plecam de acasa. Putem pleca in alta locatie, pentru mai mult timp, folosind diverse mijloace de transport, cu alte persoane decat cele din anturajul zilnic.
Poate fi intr-adevar nu foarte usor sa mergi cu el cu masina o mare parte din timp si sa te opresti in mai multe locatii pana la destinatie.
Cam acesta a fost, in cazul nostru, programul vacantei din aceasta vara. Ne-am propus un tur de forta de 4 zile inainte de a ajunge la mare, in care sa reusim sa trecem Transfagarasanul, Valea Oltului si Transalpina.
Zilele se petreceau, in mare, cam la fel: dimineata micul dejun, apoi mers cu masina cateva ore bune, cu opriri in diverse locatii pe care la stabilisem interesante, "to see", pana seara cand ne opream pentru cazare si cina.
Trebuie sa spun ca nu au fost probleme majore fiindca am tinut cont de faptul ca Robert depinde de rutina si ca pentru el timpul este foarte important.
Am folosit punctele sale forte: stie ceasul, stie sa citeasca, ii place sa manance (in cazul de fata un punct forte, in alte cazuri nu) si ii place sa calatoreasca.
Asa ca, inca inainte de vacanta stia programul acestor zile si cate zile vom petrece la munte si cate la mare. In fiecare seara ii comunicam programul zilei urmatoare (verbal) si in fiecare dimineata, pe un carnetel, avea scris unde mergem, ce locatii vom vizita si cand ajungem si unde.
Telefonul ne-a ajutat sa-i marcam prin sunetul alarmei si ora (aproximativa bineinteles, dar intotdeauna estimata mai mult) orele de sosire.
Tin minte chiar, ca dupa fiecare locatie vizitata, numara pe degete cate locatii mai avem de vizitat si eu ii spuneam si care.
Cel mai mult m-a uimit la cetatea Poienari, una dintre locatiile pe care stia ca trebuie sa le vedem. Si fiindca copiii cu autism au o vointa iesita in comun in a rezolva o sarcina pe care musai o duc pana la capat (ce bine ar fi sa fim si noi asa...), Robert a urcat 1480 de trepte fara pauza (iar noi de abia ne trageam sufletele...) si cu un optimism maxim.
Asa ca, dragii mei, vacantele albastre pot fi frumoase si placute pentru toti membrii familiei, atata timp cat ne cunoastem copilul, ii cunoastem limitele si abilitatile si stim sa ne folosim de acestea.
