joi, 23 decembrie 2010

Gest disperat

Astazi am fost in stare de soc si inca nu mi-am revenit desi incerc sa ma pregatesc de sarbatori ca fiecare dintre noi. Cand am aflat dimineata de gestul acelui om care s-a aruncat de la balconul Parlamentului am inghetat.. am revazut imaginile de dinainte de revolutie cand oamenii protestau dandu-si foc... Acel om s-a aruncat, imi spunea cineva care a fost acolo, cu capul in jos ca intr-un bazin.
Mai tarziu am aflat ca acel om este tatal unui copil cu autism, un copil de 15 ani si ca mai are o fetita. Am izbucnit in plans fiindca stiu ce inseamna disperarea, neputinta si cautarea puterii care sa te faca sa mergi mai departe. Cred ca el nu a mai gasit aceasta putere si s-a hotarat sa o arate celor care se fac vinovati de neputinta lui.
Nu pot spune ca sunt de acord cu gestul sau, un gest cu siguranta facut din disperare, cred ca sunt alte metode de a cauta sa-ti ajuti copilul, insa, nu toti reusim sa luptam pentru copiii nostri. Am cunoscut si eu dorinta de a renunta si nu o data, insa am avut puterea sa ma ridic. Se pare ca acest tata nu a mai gasit-o...si nici nu vreu sa judec acum pe nimeni, in niciun fel...
E greu sa te trezesti in fiecare zi si sa gasesti resurse pentru a-ti continua viata asa cum cei din jur ti-o cer fiindca trebuie sa respecti protocoalele nescrise ale vietii...

Insa e clar ca situatia parintilor care au copii cu autism a ajuns disperata in tara asta in care nu vede nimeni, nu aude nimeni acest strigat de ajutor.
Inainte de Craciun, am incercat sa va invit sa ne uitam in suflete si sa ne descoperim culorile daruirii... Cu atat mai mult, astazi, in urma celor intamplate ma intreb... oare mai stim sa fim Oameni?  Cei ce ne conduceti.. Mai stiti?

Niciun comentariu: