Primul lucru pe care am înţeles că trebuie să-l facem a fost să nu-l izolăm. Să fie tot timpul între copii, să-l luăm cu noi peste tot: în vizite, la mare, la ţară la bunici, etc. A mers la o grădinţă obişnuită de la 4 ani, unde s-a adaptat neaşteptat de bine şi aici trebuie să-i mulţumesc educatoarei care a acceptat să-l primească în grupa sa alături de ceilalţi copii. Nu pot să ascund cât de mult sufeream atunci când îl luam de la grădiniţă şi ceilalţi copii le spuneau părinţilor lor: ”Uite mama, el e băieţelul care nu vorbeşte”, sau când la serbare toţi cântau şi recitau poezii iar Robert nu, sau că nu sufăr încă atunci când văd alţi copii de vârsta lui şi ştiu că el este altfel decât toţi.
Robert a implinit pe 23 februarie, 14 ani si in fiecare dimineata, cind il imbrac, ma intreb ce se va intampla cu el peste 5-6 ani.

Stiu ca toti ne intrebam acest lucru si trebuie sa ne gandim impreuna cum sa facem sa nu mai existe aceasta temere.