Inceputul

Povestea noastra a început cand Robert avea cam 2 ani... Atunci am observat schimbări majore în comportamentul său: comunica din ce în ce mai puţin, era mai retras, nu se mai juca cu jucării sau cu alţi copii. După multe investigaţii şi consultaţii peste consultaţii, cand Robert avea 3 ani si jumatate, un medic neurolog ne-a scris pe un bilet de ieşire din spital un diagnostic crunt: autism infantil.

Şocul psihic a fost cumplit. La început a fost o perioadă în care am negat cu vehemenţă diagnosticul, asta după ce am început să caut cât mai multe detalii despre acest cuvant despre care nici nu auzisem măcar: AUTISM. Încercam să găsesc orice amănunt care să mă convingă că Robert are cu totul altceva. Îmi spuneam de fiecare dată că nu are toate simptomele despre care citeam în cărţi sau pe internet, sau măcar că nu sunt aşa de grave.

Apoi, a urmat brusc, de parcă cineva mi-a ridicat o pânză de pe ochi şi am început să văd, conştientizarea situaţiei: fiul meu are autism infantil şi nu pot nega acest fapt. A fost un an îngrozitor: aveam depresii, mă întrebam în fiecare zi de ce a trebuit să mi se întâmple aşa ceva, de ce a trebuie să i se întâmple lui, de ce…. , de ce…, în fiecare noapte întrebări fără răspuns care-mi curmau liniştea.

A fost greu, foarte greu, dar zâmbetul lui, prezenţa lui în fiecare zi, în fiecare clipă, nevoia sa de afecţiune şi mai ales de mine, m-au făcut să mă ridic, cu capul sus, şi să merg mai departe. Mi-am repetat în fiecare zi: trebuie să încerc orice, trebuie să fac orice pentru el, pentru noi, familia sa.