Am muncit cum ne-am priceput si cat ne-au tinut timpul avut la dispozitie (in cazul meu timpul care ar fi trebuit sa fie liber) resursele umane si financiare pe care le avem si pe care preferam sa le folosim pentru terapiile copiilor si ale tinerilor cu autism care vin la centrul ANCAAR Iasi.
Pentru cei ce nu stiu ce inseamna organizarea a 5 evenimente de acest tip care sa se desfasoare in decurs de 3 zile consecutive, sa va povestesc putin:
- Inseamna sa gasesti si sa contactezi partenerii si sponsorii si sa-i convingi sa se implice;
- Inseamna sa iti bati capul cu materialele de promovare si sa ii bati la cap si pe altii care sa te ajute tot asa, din timpul lor liber ca sa nu te coste mai mult decat trebuie sa platim salariile teraputilor pe o luna (multumesc mult Cici);
- Inseamna sa suni prieteni dragi care sa ti le tipareasca si sa ti le afiseze ca sponsori;
- Inseamna sa mobilizezi oameni care sa vina la activitati (telefoane, e-mailuri, mesaje, etc);
- Inseamna sa faci concepte de evenimente pe care ti le doresti de calitate si sa gasesti acei oameni care sa le sustina fara sa cheltui mai mult cu organizarea evenimentului decat banii pe care ii obtii din vanzarea de invitatii;
- Inseamna sa gasesti partenerii media care sa te ajute in promovarea evenimentelor si sa te duci la emisiuni, sa dai interviuri sau declaratii de presa;
Pe scurt, inseamna luni intregi de munca si de nopti nedormite in situatia in care esti un parinte a doi copii din care unul diagnosticat cu autism, ai un alt job care nu are legatura cu ONG-ul de parinti pe care il coordonezi si care nu isi permite sa angajeze, in afara de terapeuti, si un om pe fundraising si unul pe PR.
Inseamna sa nu poti manca de emotii ca nu va iesi ceva asa cum trebuie sau sa iti planga sufletul cand vezi sala pe jumatate goala la un concert la care maestrul Remus Azoitei a acceptat sa vina sa cante pentru copiii si tinerii cu autism tocmai de la Londra si talentata Malina Ciobanu a cantat ca un inger.
Inseamna sa te intrebi ce se intampla cu noi cand cineva iti spune ca ar fi venit la eveniment daca nu era atat de frumos afara si nu iesea sa se plimbe, inseamna sa te intrebi cat ai sa mai poti lupta cand vezi ca Ministerul Sanatatii promoveaza pe pagina sa clipuri video in care ne prezinta autismul ca pe o povara pentru sistemul public de sanatate si politici, Guvernul Romaniei ne asigura de sustinerea sa iluminand in albastru cladirea in care functioneaza de parca asta ne-ar plati terapiile pentru copiii nostri si ne-ar asigura servicii pentru adulti iar Autoritatea Nationala pentru Persoane cu Dizabilitati ne indeamna sa reflectam la obstacolele cu care persoanele cu autism se confrunta in loc sa rezolve probleme cu care acestea se confrunta..
A trecut si 2 Aprilie de anul acesta asa cum au trecut si zilele din ultimii 10 ani de cand tot spunem si spunem ca si drepturile acestor persoane trebuie sa fie respectate in Romania, de cand batem la usile autoritatilor (anul acesta le-am dus si flori....) cu jalba in protap.. oare cati vor mai trebui sa treaca pana vom putea si noi sa ducem o viata normala in tara in care noi si copiii nostri ne-am nascut si in care, in ciuda a toate, am ramas...
Probabil ca nu voi primi un raspuns prea curand, probabil ca vor mai trece vreo cativa de 2 Aprilie, probabil ca la anul vom continua... nu stiu pana cand...
Insa, ceea ce stiu este ca m-am saturat ca autoritatile sa promita si atat, sa aprinda o data pe an lumini albastre si sa ne indemne sa constientizam autismul cand noi facem asta zi de zi si ca vreau ca eu si alti parinti sa traim fara spaima zilei de maine si sa iesim intr-o zi de 2 Aprilie sa ne relaxam in parc, impreuna cu copiii nostri, cu baloane albastre si flori....
